Te iubesc?

Orice explicație ți-aș da pentru faptul că mă intrigi ar fi o minciună. Fizicul e efemer, dar nu numai el. Personalitatea ta și a mea și a tuturor se schimbă necondiționat. Nu ești același om pe care l-am cunoscut cu un an în urmă. Nu te iubesc pentru modul în care treci prin lume, pentru cum te faci auzit sau pentru felul tău de a-mi observa existența. Te iubesc pentru că ești. Te iubesc pentru cine ai fost, ești și vei fi.

Tu ești copilul mic din tine, cel care a avut prima revelație a mediului înconjurător. Ești elevul de școală primară care a scris întâia compunere de care este mândru. Încă ești adolescentul care tocmai află cine este și ce înseamnă “acasă”. Pentru mine, tu ești zilele de primăvară petrecute citind sub soare. Gândește-te la mine. Îți amintești ce făceam? Cum vorbeam, ce purtam? Îmi știi toți acei câțiva pistrui de care sunt atât de mândru? Cum te simți în prezența mea? Ții la mine?

Iubesc tot ce ai fost pentru că iubesc prezentul ființei tale. Și dacă nu te voi mai iubi, înseamnă că nu am făcut-o niciodată. Îmi pare rău pentru speranța unui fals viitor, și îmi pare rău pentru minciuni. Nu îmi pare rău că vreau să te iubesc. Tu vrei să mă iubești?